Flori pentru balcon – Cateva idei despre cum sa amenajezi un spatiu mic
Tare norocoase sunt persoanele care stau la casa! In gradinuta din fata locuintei isi pot planta florile preferate, pot avea o terasa cu multe ghivece si trandafiri agatatori, pot cumpara decoratiuni pentru curte si nu numai.
Tu stai la bloc, nu-i asa? Sigur ti-ai imaginat, macar o data pana acum, cum ar trebui sa arate coltisorul tau de Rai, din balconul de cativa metri patrati. Dar de ce sa visezi, cand poti sa-l amenajezi, astfel incat sa arate asa cum iti doresti?
Uite cateva idei pe care le poti pune in practica inclusiv in cel mai mic balcon:
Creeaza-ti ghivece suspendate. Cumpara muschi si fibra de iuta. Pune radacinile unei plante in muschi, apoi leaga-l bine cu iuta. Ar trebui sa obtii un „ghiveci” de forma unei mingi de fotbal. Pe acesta suspenda-l de tavan tot cu fibra de iuta. Nu-ti face probleme in privinta apei! Fiind vorba de muschi, cand vei uda planta, apa nu va picura deloc pe dusumea.
Cumpara plante agatatoare. Pune-le in jardiniere, iar pe acestea fixeaza-le foarte bine fie in tavanul balconului, dar spre exterior, fie pe balustrada. Alege trandafiri agatatori si mirt, spre exemplu. Bineinteles, din cand in cand trebuie sa te ocupi si de aspectul lor. Taie crengile extrem de lungi, ca sa-ti deranjezi vecinii de la etajul inferior.
Alege ghivece colorate, fie cu motive florale, fie cu motive populare. Planteaza in ele muscate rosii si petunii. La fel, fixeaza-le in balustrada sau pune-le pe un suport din fier forjat.
Foloseste-te de suvenirurile luate din concediul de la mare. Ai adunat scoici si cochilii de melci? Lipeste-le pe cateva ghivece.
Cosulete din nuiele pentru flori de primavara. In loc sa plantezi zambile si lalele in ghiveci de plastic, pune pamant in doua cosulete, iar apoi baga in el bulbii florilor. Pentru aspect si mai placut, poti prinde o panglicuta de cosulete.
Incropeste o gradina verticala. Ai nevoie de cateva bucati de lemn mai subtiri, prinse in zigzag cu niste cuie. Dupa ce suportul e fixat in perete, pune in el niste ghivece mai mici. Astfel vei avea mereu la indemana plante aromatice.
Planteaza rosii pe balcon. Nu sunt pretentioase in privinta ingrijirii si reprezinta si o pata de culoare.
Pentru a te bucura de gradinuta ta din balcon si de priveliste, iti recomand sa pui acolo si un taburet.
Lasă un comentariu