Cum poti face decoratiuni de toamna, recicland borcane din camara
Pungi si borcane gasesti in majoritatea locuintelor de pe la noi. Obisnuim sa pastram mai multe decat trebuie, in eventualitatea ca, la un moment dat, vom avea nevoie de ele. Ei bine, acum chiar ne sunt folositoare. Dupa ce te-ai asigurat ca ai suficiente pentru conservele pe care vrei sa le pui pe iarna, aduna restul de borcane pe o masa.
Ce sa faci cu ele? Decoratiuni de toamna! Mai intai dezlipeste-le etichetele, spala-le, lasa-le sa se scurga de apa si sterge-le bine cu o carpa care nu lasa scame. Apoi pune in aplicare ideile urmatoare:
1. Umple trei borcanele cu boabe de porumb, castane si ghinda. Ideal ar fi sa ai niste borcanele cu model in relief. Nu trebuie neaparat sa le umpli, ci sa pui niste bobite in ele suficient cat sa poti fixa cate o lumanare.
2. Lipeste pe interiorul unui borcanel cateva frunze mai mici. Nu trebuie aplicate exact la milimetru si nici nu e nevoie sa acopere peretii recipientului in totalitate. Pune apoi inauntru o lumanare aprinsa, iar de gura borcanului leaga o sfoara cu un mesaj dragut. Poti folosi, de asemenea, un set de 4 lumanari LED. Decoratiunea aceasta iti va infrumuseta pervazul sufrageriei.
3. Pune o lumanarica aprinsa intr-un borcan decorat cu frunza de vita-de-vie. Decupeaza o frunza dintr-o bucata de autocolant, lipeste-o pe borcan, apoi vopseste recipientul. Poti alege ce culoare doresti. La final dezlipeste frunza, pune un strat de 2-3 centimetri de nisip in borcan, fixeaza lumanarea in el (astfel incat sa se vada flacara prin „fereastra” sub forma de frunza) si pune-l pe semineu.
4. Pregateste o decoratiune de masa. Ai nevoie de doua-trei borcanele mai mici, o cutie de lemn fara capac, lumanarele, ghinda si cateva frunze. Pune borcanele in cutie, baga in ele lumanarile, iar de jur imprejur umple spatiul cu ghinda si frunze mici.
5. Vopseste un borcan si umple-l cu catina. Mai intai deseneaza forma unui mar pe un autocolant, decupeaz-o si lipeste-o pe exteriorul borcanului. Apoi vopseste recipientul in argintiu. Nu e nici o problema daca vrei sa folosesti si un spray vopsea. Dupa ce s-a uscat, dezlipeste marul. Umple borcanul cu catina, infileteaza capacul si ataseaza-i un snur sau o panglica subtire portocalie. E o minunata decoratiune pentru vitrina din bucatarie. Nu ai catina? Foloseste boabe de porumb.
Lasă un comentariu