Rusaliile – Pogorarea Sfantului Duh

Posted on - in Generale
rusaliile-pogorarea-sfantului-duh-sau-cincizecimea

Dupa 50 de zile de la Invierea Lui Hristos, se oficiaza slujba religioasa cu ocazia Pogorarii Sfantului Duh, numita in popor Cincizecime. Prin Duminica Mare se incheie sarbatorile din ciclul pascal.  Se spune ca de Rusalii, Duhul Sfant s-a pogorat peste apostoli si le-a dat darul spiritual pentru a putea propovadui Evanghelia in lume.

De asemenea, se considera ca aminteste de intemeierea Bisericii crestine, intrucat 3.000 de persoane s-au convertit la noua religie intr-o singura zi, formandu-se prima comunitate crestina din Ierusalim.

 Traditii si superstitii

 Baietii din judetul Olt organizeaza astazi Jocul Calusarilor ca sa fie feriti de puterile negative ale ielelor. Acestea sunt niste personaje feminine, care canta si danseaza in aer.

 Locurile atinse de iele (numite si dragaice, rusalii) nu mai rodesc in anul respectiv, iar ca sa-si apere gospodariile, oamenii de la sat pun la usi si porti crengi de tei (odinioara se puneau crengi de nuc). Acestea simbolizeaza limbile de foc ale puterii Sfântului Duh.

 Cu o zi inainte de Rusalii se da de pomana. Se spune ca la Mosii de vara, spiritele celor morti se intorc in morminte (ele vin din lumea de dincolo in Joia Mare).

Decoblog

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.